1 Așadar, lăsând învățătura primelor principii ale lui Hristos, să mergem mai departe spre desăvârșire — să nu punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte, a credinței în Dumnezeu, 2 a învățăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata veșnică. 3 Asta vom face, dacă Dumnezeu ne va îngădui. 4 Căci în ceea ce privește pe cei care au fost odată luminați și au gustat din darul ceresc și au fost făcuți părtași la Duhul Sfânt, 5 și au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor, 6 și apoi au căzut, este imposibil să-i reînnoim din nou la pocăință, întrucât ei îl răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu pentru ei înșiși și îl fac de rușine. 7 Căci pământul care a băut ploaia care vine des peste el și produce o recoltă potrivită pentru cei pentru care este și lucrat, primește binecuvântare de la Dumnezeu; 8 dar dacă poartă spini și ciulini, este respins și aproape de a fi blestemat, al cărui sfârșit este să fie ars.

9 Dar, preaiubiților, noi suntem încredințați de lucruri mai bune pentru voi și de lucruri care însoțesc mântuirea, chiar dacă vorbim astfel. 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite lucrarea voastră și osteneala dragostei pe care ați arătat-o față de numele Lui, prin faptul că ați slujit sfinților și încă le mai slujiți. 11 Dorim ca fiecare dintre voi să dea dovadă de aceeași sârguință în vederea împlinirii speranței până la sfârșit, 12 ca să nu fiți leneși, ci imitatori ai celor care, prin credință și perseverență, au moștenit promisiunile.

13 Căci, când Dumnezeu a făcut făgăduința lui Avraam, n-a putut să jure pe nimeni mai mare, ci a jurat pe sine însuși, 14 zicând: “Te voi binecuvânta și te voi binecuvânta și te voi înmulți”. 15 Astfel, după ce a răbdat, a obținut promisiunea. 16 Căci, într-adevăr, oamenii jură pe unul mai mare și, în orice dispută a lor, jurământul este definitiv pentru confirmare. 17 În felul acesta, Dumnezeu, hotărât să arate mai mult moștenitorilor promisiunii imuabilitatea sfatului său, a intervenit cu un jurământ, 18 pentru ca, prin două lucruri imuabile, în care este imposibil ca Dumnezeu să mintă, să avem o puternică încurajare, noi, care am fugit să ne refugiem pentru a ne agăța de speranța pusă înaintea noastră. 19 Această nădejde o avem ca o ancoră a sufletului, o nădejde deopotrivă sigură și neclintită și care intră în ceea ce este înăuntrul perdelei, 20 unde, ca un precursor, Isus a intrat pentru noi, devenind Mare Preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melchisedec.